Activitatea unei firme va fi suspendată la a doua abatere descoperită de ANAF. Ce alte reglementări a mai aprobat Guvernul

Activitatea unei firme va fi suspendată la a doua abatere descoperită de ANAF. Ce alte reglementări a mai aprobat Guvernul

ANAF va suspenda activitatea unei firme la a doua abatere descoperită în doi ani. De asemenea, procedura de suspendare intră în vigoare doar dacă diferența sumelor constatate depășește 300 de lei din valoarea înregistrată în casa de marcat. Angajații care vor refuza prezentarea sumelor vor fi amendați.

Aceste noi prevederi care vor defini controalele viitoare ale ANAF fac parte dintr-o ordonanță de urgență pe care a fost adoptată miercuri de guvern. Pentru diferențele de până în 300 de lei constatate de inspectorii ANAF, se va aplica o amendă între 2.000 de lei și 5.000 de lei.
În cazul unei diferențe între 300 lei şi 1.000 lei inclusiv, dar mai mică de 3% din valoarea înregistrată în casa de marcat, amenda este cuprinsă între 10.000 lei şi 15.000 lei. Pentru cei care nu doresc suspendarea activității firmei se impune plata amenzii aferente și plata de zece ori a sumei amenzii aplicate. Astfel, odată făcută dovada plății, firma se poate redeschide.

Ordonanța prevede și o sancțiune pentru angajații care nu cooperează cu organele de control în cuantum de 1.000 – 1.500 lei.

În fiecare zi, la începerea activității comerciale, banii personali ai angajaților vor fi trecuți într-un registru special creat în acest sens. Orice sumă înregistrată ulterior începerii programului nu va fi justificabilă în cazul unui control al ANAF.

La solicitarea organelor de control, atunci când se află în incinta unității de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor în care îşi desfășoară activitatea şi în timpul programului de lucru, angajații operatorului economic sunt obligați să prezinte sumele de bani aflate asupra lor.

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

A blog about Wordpress design, development , Software and inspiration http://themesharebd.blogspot.com